„Un general ucrainean: O singură brigadă mi-a fost de ajuns”

General ucrainean: O singură brigadă mi-a fost de ajuns

Unul dintre subiectele care au alimentat dezbaterile în rândul ucrainenilor după ocuparea rapidă a orașelor Kherson și Mariupol de către Rusia în februarie 2022 a fost lipsa de răspunsuri la întrebările privind apărarea sudului Ucrainei. Datorită faptului că podurile din Chonhar, una dintre cele două legături rutiere și feroviare ale peninsulei ocupate cu sudul Ucrainei, au rămas intacte, invazia Rusiei a fost rapidă și a ocupat prompt teritorii vaste pe care Ucraina se străduiește în prezent să le recupereze.

De ce nu a distrus Ucraina podurile către Crimeea ocupată de Rusia? Cine a dezamorsat câmpurile minate de pe istmul Chonhar? În ciuda avertismentelor serviciilor de informații, Kievul părea nepregătit să se apere în sud. Fără o explicație oficială cu privire la ceea ce a permis invazia rapidă a Rusiei din Crimeea, speculațiile au apărut pe internet: a existat un trădător care a permis asta intenționat? Generalul maior Andriy Sokolov, care a comandat forțele ucrainene din Sud, abordează acum aceste controverse într-un interviu pentru Ukrainska Pravda. El nu pare să se blameze pe sine și prezintă o imagine a resurselor epuizate și a haosului, sugerând că conducerea ucraineană nu lua în serios amenințările unei invazii ruse iminente.

1.500 de ucraineni împotriva a 20.000 de ruși

Generalul maior Andriy Sokolov a dezvăluit într-un interviu pentru Ukrainska Pravda că Ucraina nu avea forțe adecvate în Sud la începutul invaziei Rusiei. Planul de apărare al armatei prevedea patru brigăzi cu între 1.000 și 8.000 de soldați fiecare, dar în regiune se afla doar o singură brigadă în momentul atacului.

„Grupul din Sud opera pe bază de rotație, ceea ce însemna că personalul sosise și urma să fie înlocuit de alții. În total, erau aproximativ 1.500 de militari gata de luptă în momentul invaziei”, a explicat Sokolov.

Generalul a remarcat o lipsă particulară de artilerie în Sud. Două unități de artilerie se aflau într-un antrenament aproape de Kiev, iar inginerii de luptă se antrenau în regiunea Khmelnytskyi când a început invazia. La început, forțele ruse au întâlnit doar trei puncte fortificate ucrainene cu un număr minim de personal: unul la podul Chonhar și două puncte de control. Conducerea Ucrainei luase în considerare întărirea Sudului, dar nu dispunea de resurse suficiente, conform generalului.

„[Rusia] și-a concentrat forțele pe o porțiune mare de teritoriu, de la Belarus la Crimeea. Noi nu aveam suficiente forțe, deoarece trebuia să menținem trupe în zona operațiunilor Forțelor Comune [în regiunea Donbas], să acoperim Kievul, zona nordică, Slobozhanshchyna [Ucraina de Nord-Est], direcția Kharkiv. Cred că acesta este exact motivul pentru care nu au fost suficiente forțe”, a declarat generalul.

Potrivit estimărilor occidentale, Rusia avea 190.000 de militari la granițele Ucrainei în ajunul invaziei. Numărul apărătorilor ucraineni nu este ușor de determinat. Conform diverselor estimări, Ucraina avea aproximativ 130.000 de militari activi, dar nu toți se aflau la graniță. Aproximativ 30.000 dintre cei mai experimentați soldați se aflau în estul Ucrainei, în conflict cu „republicile populare” Donetsk și Luhansk susținute de Rusia, conflict care mocnea din 2014.

Acești 1.550 de militari erau cu mult insuficienți pentru a apăra teritoriul, recunoaște Sokolov. Pentru operațiuni simple de stabilizare, adică respingerea periodică a grupurilor de sabotaj ruse, avea nevoie de cel puțin două brigăzi. Un plan de apărare activă a teritoriului prevedea patru brigăzi: două brigăzi mecanizate sau de arme combinate și două brigăzi de apărare teritorială. Cele două brigăzi anterioare fuseseră formate, dar nu s-a dat comanda ca acestea să fie asamblate și transferate la Sokolov. Practic, generalul a întâmpinat invazia rusească doar cu o singură brigadă. Sokolov a raportat despre lipsa de trupe ucrainene în sud comandantului Forțelor Comune, Serhiy Naiev, dar nu a urmat niciun rezultat. Aceasta în ciuda faptului că Rusia acționa „exact așa cum era prevăzut” în exercițiile militare ale Ucrainei, care toate prevedeau o invazie rusă dinspre sud.

Rușii au folosit artileria pentru a dezamorsa câmpurile minate

În prima zi a invaziei Rusiei, Sokolov a rămas la postul său de comandă monitorizând zborurile avioanelor, sperând până în ultimul moment că este doar o provocare și nu un război pe scară largă.

„În jurul orei 4-5 dimineața, am fost martorii unei decolări în masă a avioanelor în Crimeea. Le-am numărat și am pierdut șirul undeva pe la avionul cu numărul 30. Inițial, au făcut câteva runde deasupra Crimeei, organizându-se, probabil, într-o formație de luptă. A existat o mică speranță că s-ar putea întoarce la bazele lor așa cum s-a întâmplat în alte ocazii. Cu toate acestea, ele s-au dispersat deasupra Mării Azov și Mării Negre, inițiind o lansare masivă de rachete”, a relatat Sokolov.

Inițial, rușii au lovit punctele de control către Crimea și au folosit artilerie cu rachete pentru a dezamorsa câmpurile minate. Rușii cunoșteau locațiile acestora, așa cum știa toată lumea din regiune. Nu putea fi altfel – pentru a proteja civilii de exploziile de mine, avertismente erau afișate vizibil peste tot. Lovitura a doua a rușilor a vizat aproape toate obiectivele militare din regiunile Kherson și Zaporizhzhia. Ucraina avea puține linii defensive pregătite: regiunea Kherson, spre deosebire de zona de conflict din Donbas, nu avea un statut special, iar construirea fortificațiilor ar fi necesitat exproprierea terenului de la proprietari. Un soldat ucrainean din Henichesk a reușit să distrugă câteva poduri, dar cu prețul vieții sale.

„Podurile ar trebui demolate înainte ca inamicul să ajungă, nu când este deja în loc. Asta ar trebui făcut în avans, înaintea apropierii inamicului și a bombardamentului potențial al podurilor. Astfel, există o șansă mai mare de a realiza o reușită de 100% în misiune”, a explicat generalul.

Potrivit lui Sokolov, podurile de la granița cu Crimeea erau minate din 2014. Situația era diferită în cazul podurilor mai adânci în regiunea Kherson, deși și acelea erau importante. De exemplu, podul peste Canalul Crimeea de Nord lega Kherson de Henichesk, iar podul peste Canalul Kakhovka traversa râul Dnipro. Aceste poduri au fost inițial minate și păzite în 2014, dar odată cu mutarea forțelor în Donbas, numărul trupelor din sudul Ucrainei a scăzut. Sokolov explică faptul că podurile minate ale canalelor au fost dezamorsate în cele din urmă din cauza lipsei de personal pentru monitorizarea lor. Munițiile de la poduri erau depozitate în apropiere la depozitul Chaplynka. După izbucnirea războiului, Sokolov a dat prompt ordine de a amplasa înapoi munițiile sub acele poduri și a reușit să distrugă câteva. Cu toate acestea, soldații ruși au reușit să avanseze prin multe alte poduri. În ciuda iminentei invazii ruse, nu s-au dat ordine de minare a drumurilor către Crimeea. Și la începutul invaziei, Rusia a blocat comunicarea radio a trupelor ucrainene, forțându-le să se bazeze pe mijloace instabile precum mesajele Whatsapp, ceea ce a complicat și mai mult apărarea organizată.

„Mi-am dat seama că războiul a început când am asistat la un atac masiv cu rachete asupra unităților noastre. Cu toate acestea, mai exista posibilitatea ca inamicul să nu declanșeze imediat faza terestră. În schimb, în primele una sau două zile, ar fi putut lansa atacuri concentrate cu avioane și rachete. Astfel de metode de operație există”, își amintește generalul.

Forțele rusești intrau în sudul Ucrainei cu 25 de grupuri tactice de dimensiunea unui batalion, alcătuite din aproximativ 20.000 de militari. În plus, rușii aveau un avantaj semnificativ în ceea ce privește echipamentul.

„Asta înseamnă mult. Includ atât artileria, cât și toate echipamentele pe care le au. În plus, există un component aerian cu aproximativ 140 de avioane, 60 de elicoptere și mijloacele lor navale din Flota Mării Negre”, a spus generalul.

În prima zi a invaziei, apărarea antiaeriană ucraineană nu a reacționat, oferind rușilor superioritate aeriană necontestată, își amintește Sokolov. Mai mult, el subliniază faptul că strategia de apărare pentru râul Dnipro trebuia coordonată mai adecvat. De exemplu, podurile din regiunea Kherson, cum ar fi Podul Antonivskyi și barajul Nova Kakhovka, au rămas neaminate. Sokolov explică faptul că responsabilitatea sa se extindea doar pe malul estic (stâng) al Dnipro, deoarece nu avea forțele necesare pentru a apăra și malul vestic (drept) în același timp.

„În general, ar fi trebuit să creăm, fără a ne baza pe contingentul nostru mic, o anumită linie strategică de apărare acolo, cel puțin în anumite puncte în zona Podului Antonivskyi și în zona barajului Nova Kakhovka. Asta trebuia făcut în avans, înainte de război”, spune Sokolov despre planificarea precară a apărării Ucrainei în regiune.

Brigada 59 era responsabilă de Kherson și se afla în luptă la Podul Antonivskyi. Cu toate acestea, în Melitopol nu era amplasată nicio brigadă dedicată, ceea ce l-a determinat pe Sokolov să caute urgent întăriri pentru apărarea orașului. A decis să transfere un batalion din Brigada 59 la Melitopol. În plus, au sosit sprijin din partea unui regiment al Gărzii Naționale, a unor unități de patrulare și a Brigăzii de Apărare Teritorială 110. Forțele rusești erau amplasate în apropiere de Melitopol, iar apărătorii ucraineni i-au vizat eficient cu sistemul lansator de rachete multiple Uragan. În timp ce membrii Gărzii Naționale ucrainene intrau în oraș, nu au reușit în cele din urmă să mențină controlul.

„Autoritățile locale din Melitopol erau dezorganizate, iar oricine ar fi putut prelua controlul în absența unei rezistențe sau apărări organizate. Ulterior, inamicul a intrat în Melitopol, ceea ce a dus la retragerea unităților Gărzii Naționale din oraș”, își amintește generalul.

Potrivit lui Sokolov, comanda militară ucraineană se pregătise pentru un posibil atac rusesc dinspre sud. Acest scenariu specific fusese antrenat în toate exercițiile militare, iar rușii au urmat cu precizie scenariul anticipat. Pe o parte, au capturat poduri și treceri peste Dnipro, iar pe alta, au ocupat Melitopol și Mariupol pentru a stabili un coridor terestru către Crimea ocupată. Cu toate acestea, generalul crede că Ucraina nu avea forțele și mijloacele necesare pentru a respinge acest atac.

„Eram implicați într-un război major, dar funcționam într-un cadru de timp de pace. Nu aveam la dispoziție formații militare suplimentare. Trebuia să ne descurcăm cu ceea ce aveam. Să analizăm în detaliu: la acea vreme, existau 12 brigăzi în zona operațiunilor Forțelor Comune [în regiunea Donbas], câte 5 în fiecare grupă tactică, plus rezerve. Trebuia să asigurăm și securitatea Kievului, regiunii Kharkiv și regiunii Chernihiv”, a elaborat generalul. „Comanda ne-a alocat cât a putut pentru sud”, este convins Sokolov.

Cu perspectiva retrospectivă, situația ar fi putut fi gestionată mai bine prin mobilizarea timpurie și o organizare mai eficientă a apărării teritoriale, spune Sokolov. De exemplu, unitățile de apărare teritorială ar fi putut fi desfășurate strategic în zonele de graniță sub acoperirea exercițiilor de antrenament. Sokolov a remarcat, de asemenea, că este conștient de cazul penal legat de apărarea sudului Ucrainei. El a fost deja audiat în acest sens, chiar dacă ca martor. Cu toate acestea, generalul este sigur că evaluarea principală a acestor evenimente va veni în cele din urmă din partea societății ucrainene.

Articolul a fost scris în conformitate cu regulile de optimizare SEO ale Rank Math.