Al Doilea Front

Analiză: Rusia continuă să ducă o război invizibil împotriva Occidentului

Planul Rusiei de a instala un guvern pro-rus în Kiev

Potrivit istoricului Françoise Thom, Rusia nu a renunțat la planul său original de a instala un guvern pro-rus în Kiev. În urmărirea acestui obiectiv, nu doar poporul ucrainean este ținta unei operațiuni de război psihologic, ci și cercurile de decizie din Washington și capitalele europene sunt infiltrate și manipulate. Kremlinul consideră că este o prioritate să convingă ucrainenii că sprijinul occidental pentru Ucraina este incert, descurajându-i să lupte pentru victorie. Pe măsură ce ne concentrăm atenția pe câmpul de luptă din Ucraina, tindem să uităm că Rusia continuă să ducă un război paralel împotriva Occidentului, un război în mare parte invizibil, la fel cum Stalin nu lupta doar împotriva Wehrmachtului în perioada 1941-1945: începând din 1942, el se pregătea pentru marele său atac asupra Europei de după război, infiltrând administrația Roosevelt și deschizând școli pe teritoriul sovietic pentru a pregăti comuniștii europeni care urmau să devină nucleul viitoarelor guverne „prietenoase” pe care Stalin intenționa să le instaleze în țările „eliberate”. Pentru a evalua intensitatea acestui război invizibil dus de o armată de spioni care operează din Moscova, este necesar să înțelegem clar planul rus. Acest lucru ne va permite să măsurăm eficacitatea acțiunii întreprinse de Kremlin.

Planul Rusiei și mijloacele folosite

Rusia nu a abandonat în niciun fel planul său inițial de a instala un guvern pro-rus în Kiev. Rusia nu se mulțumește cu un scenariu de tip coreean, așa cum sugerează agenții săi de influență Occidentului. Rusia dorește să implice Occidentul pentru a forța Kievul să accepte așa-numita schimbare „pământ pentru pace” și să oblige ucrainenii să se resemneze cu amputarea țării lor. Scenariul real din mintea liderilor ruși nu este cel coreean: pentru ei, o parte a Ucrainei integrată în Occident este inacceptabilă. Scenariul real care îi inspiră este scenariul georgian din 2008-2009: acesta consta în stârnirea amărăciunii resimțite de georgieni după „trădarea” Occidentului, în întoarcerea cuțitului în rană, pentru a-i demoraliza, a-i face să-și piardă încrederea, a-i determina să se afunde în corupție și cinism, caracteristice „lumii ruse” și în cele din urmă să se resemneze să aleagă un nou guvern care acum știm că a fost un guvern de colaborare. Fără a crea acest sentiment de trădare din partea Occidentului, Moscova nu va reuși să instaleze un satrap în Kiev. Pentru Kremlin, lucrurile arată promițător. Imaginați-vă amărăciunea acumulată de ucraineni în ultimele luni, forțați să se lase tăiați bucăți din lipsă de putere aeriană și rachete cu rază lungă de acțiune; imaginați-vă cât de demoralizați pot fi acești oameni dacă, pe deasupra, Occidentul le interzice să câștige războiul, totul pentru a salva ziua pentru autocratismul rusesc. Nu putem insista suficient: să permitem Rusiei să amputeze Ucraina înseamnă să cream în Kiev condițiile pentru un pușcărie pro-rus, camuflat (sau nu). Instrumentul „canalului secret”. Deci planul este clar. Acum să ne uităm la mijloacele folosite pentru a-l realiza. Precedentele istorice sunt ilustrative, în special cel al Marii Alianțe din perioada 1941-1945 menționat mai sus. Ca și în acea perioadă, eforturile Rusiei sunt concentrate asupra Statelor Unite. Primul pas a fost înființarea unui „canal secret” cu administrația americană. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest canal secret a fost asigurat de marele sovietofil Harry Hopkins, mâna dreaptă a președintelui Roosevelt. Avantajul canalului secret este că permite Moscovei să influențeze direct decidenții, în culise, în spatele aliaților, ferită de media. Permite impingerea interlocutorilor occidentali să ia decizii care sunt contrare intereselor Occidentului, ceea ce ar fi evident într-un dezbatere publică. Permite distilarea dezinformărilor care conduc la aceste decizii, fără a fi neutralizate în timp de argumente contra. Datorită lui Hopkins, care a transmis propaganda Kremlinului, Roosevelt a abandonat jumătate din Europa lui Stalin. Înainte de a trece la actualități, să menționăm un al doilea exemplu al procedurii bine puse la punct a Kremlinului. Acesta se referă la canalul secret înființat între Germania de Vest și Kremlin de la sfârșitul anului 1969. Din partea sovietică, „jurnalistul” Vyacheslav Kevorkov a acționat ca intermediar cu Andropov. Din partea germană, contactul său era Egon Bahr, un apropiat al cancelarului Willy Brandt. Acest canal secret a rămas în vigoare sub Helmut Schmidt. Datorită Ostpolitik, al cărei arhitect a fost Egon Bahr, URSS a putut stabili o coexistență parazitară cu Occidentul care a durat ani de zile, a dat economiei sovietice agonizante o gură de aer proaspăt și a permis Moscovei să realizeze programul gigantic de înarmare care își dă roade și astăzi, deoarece armata lui Putin folosește arsenale care datează din această perioadă. A doua componentă a acestei politici este crearea unui partid de apărare în țara țintă, care lucrează asupra opiniei publice și exercită o influență paralelă cu cea a canalului secret. Partidul de apărare desfășurat în paralel cu canalul secret în Germania de Vest a permis lui Putin să facă lovituri de forță mult timp, fără a pune în pericol afacerile sale profitabile cu Germania.