Felidele sălbatice din Europa au evitat pisicile domestice timp de 2.000 de ani

Felidele sălbatice din Europa au evitat pisicile domestice timp de 2.000 de ani

Un nou studiu publicat în revista Current Biology arată că felidele sălbatice din Europa și pisicile domestice au conviețuit în aceeași zonă timp de aproximativ 2.000 de ani, fără a se încrucișa. Acest lucru este valabil și pentru pisica sălbatică scoțiană, care acum se află într-o situație critică, fiind ultima felină sălbatică din Marea Britanie. Analizele genetice realizate pe pisicile domestice și felidele sălbatice europene, inclusiv pisicile sălbatice scoțiene, au arătat că pisicile domestice din Marea Britanie și Europa au în cel mult 10% material genetic de la felidele sălbatice europene.

Diferențe genetice surprinzătoare

Rezultatele studiului au fost surprinzătoare, având în vedere că mulți considerau că pisicile domestice și sălbatice sunt foarte asemănătoare și că nu aveau preferințe clare în alegerea partenerilor de împerechere. De asemenea, este interesant faptul că pisica domestică provine din pisica sălbatică din Orientul Apropiat, care este foarte similară cu cea europeană.

Cât de mult ADN de pisică domestică au felidele sălbatice?

Studiul a relevat că pisicile sălbatice scoțiene au o cantitate prea mare de ADN de pisică domestică. De fapt, se poate spune că pisicile sălbatice scoțiene sunt genomice extincte, deoarece nu s-a găsit niciun exemplar care să păstreze forma ancestrală pură. În trecut, pisicile sălbatice scoțiene erau foarte răspândite în Anglia și Țara Galilor, dar au dispărut în secolul al XVIII-lea și astăzi mai există doar în Scoția.

Cum au ajuns pisicile sălbatice să se încrucișeze cu cele domestice?

Originea pisicii domestice este strâns legată de evoluția societății umane și de agricultură. Pisicile s-au alăturat gospodăriilor umane acum aproximativ 12.000 de ani, în timpul revoluției neolitice din Orientul Apropiat. Romanii au fost cei care au răspândit pisicile domestice în Europa și Marea Britanie, pe măsură ce cultura romană se extindea. Deși pisicile sălbatice și cele domestice ar fi trebuit să se încrucișeze, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza diferențelor comportamentale și ecologice dintre ele.

Provocările conservării

În prezent, genomul pisicilor sălbatice scoțiene este tot mai mult influențat de genele pisicilor domestice. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „genetic swamping” și reprezintă înlocuirea materialului genetic sălbatic cu cel de la pisicile domestice. Există doar câteva sute de pisici sălbatice scoțiene rămase în Scoția și eforturile de conservare se concentrează pe programul Saving Wildcats, care vizează repopularea lor în anumite zone din Scoția. Deși nu mai există pisici sălbatice pure, unele beneficii ale încrucișării cu pisicile domestice pot contribui la supraviețuirea lor.

În concluzie, studiul arată că felidele sălbatice din Europa au evitat încrucișarea cu pisicile domestice timp de 2.000 de ani. Pisicile sălbatice scoțiene sunt acum în pericol, deoarece ADN-ul lor este tot mai mult influențat de cel al pisicilor domestice. Eforturile de conservare sunt îndreptate către salvarea acestei specii unice și reintroducerea ei în habitatul natural.